vineri, 27 februarie 2015

Ca-ntre noi, fetele!

   Acest articol este exclusiv pentru fete, așa cum am anunțat încă de la început. Drept urmare, domnilor, faceți stânga împrejur și ne vedem cu altă ocazie! :)
    Vă pup fetelor, vă încurajez și mai presus de toate vă înțeleg. Asta este perioada în care vă conștientizați și acceptați cel mai bine feminitatea, pasiunile, caracterul și deprinderile.

Totuși, este inadmisibil să ai peste 30 de ani și să fii în oricare dintre situațiile de mai jos:
  •  să crezi că e sub demnitatea ta dacă te lași din când în când condusă de jumătatea ta prin viață, ca într-un tango ferm, cu încredere desăvârșită și maximă dăruire
  •  să nu știi ce cremă se potrivește tenului tău
  •  să stai în casă îmbracată în haine rupte/murdare
  •  să nu fi demnă
  •  să nu-ți cunoști defectele pe care să le infrumusețezi cu gingășia ta
  •  să râzi în gura mare ca o apucată, pentru a atrage atenția, ca la 18 ani
  •  să fii excesiv de impulsivă
  •  să te transformi într-o femeie în vârstă, înainte de vreme
  •  să nu mergi la doctor periodic
  •  să nu comunici
  •  să continui să fii invidioasă, răutăcioasă, nu mai merge ca-n liceu, nu?!
  •  să nu te retragi din discuție înainte să explodeze
  •  să cauți orice prilej să-ți critici cunoscuții
  •  să întinzi o mână ca apoi să spui ''găsești tu o soluție, o să rezolvi cumva, sunt sigură''
  •  să accepți să fii jignită de soț/iubit
  •  să crezi că odată terminate studiile se termină și cititul
  •  să porți cu orice ocazie teniși 
  •  să nu știi să spui: IARTA-MĂ! MULȚUMESC! TE ROG! TE IUBESC!
  •  să nu cauți cu orice chip să-ți cunoști pasiunile, valorile, motivațiile, dacă nu știi deja
  •  să te oprești din drumul tău doar pentru că oamenii îți minimalizează reușitele
  •  să nu știi să glumești, să cochetezi fără să te compromiți
  •  să crezi că este o slabiciune să gătești, că tu ești carieristă și este sub demnitatea ta?!
Eu zic că mai toate depind de liberul arbitru, de ce n-ai alege să fii o variantă mai bună a ta? Tu ce ai mai adăuga?


sursa  www.glogster.com



Iți mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!

marți, 24 februarie 2015

Dacă vrei să simți, trăiește!

    Asculți muzică, muzică de-aia de te bucuri cu adevărat că trăiești, de-aia de aducere aminte, de-ți răscolește sufletul. Ai o poftă nebună de viață, de a fi veșnic tânăr, de dor și iubire de oameni! Nu-i cauți zilnic, de multe ori le vezi activitatea online și nu reușești să le dai măcar un semn că ai văzut și că te bucuri pentru tot ce li se întâmplă bun și te întristezi pentru tot ce li se întâmplă rău.
     Viața ți se derulează prin fața ochilor și îți dorești să iei legătura cu acei oameni chiar astăzi, să le transmiți sub orice formă că în ciuda faptului că nu v-ați mai văzut, tu simți că n-au trecut mai mult de câteva zile, că totul a rămas la fel. Nu mai ești la curent cu ce se întâmplă în viața lor în detaliu, nici ei nu știu ce mai e cu tine și totuși e bucurie sinceră când îi vezi, când știi că sunt bine și nu vrei să știi mai multe detalii. ABSOLUT DELOC! S-ar pierde puțin din farmec și cum viața îți oferă atâtea ocazii să te iei în serios, nu prea simți nevoia s-o faci acum. Ai o doză de egoism, nu te interesează dacă sentimentele lor sunt similare, poate că nici măcar nu sunt, gândul ăsta te întristează puțin, cert este că ți-a fost dor de ei și pentru că-ți era puțin dor de vechiul TU. Vrei doar să-ți zâmbească, să se bucure măcar aparent că te văd, să se bucure că v-ați întâlnit în ciuda programului atât de ocupat. Brusc iți revine în minte aceeași muzică, cea care te-a făcut să te bucuri că trăiești, nici nu prea auzi ce zic ceilalți, muzica din capul tău acoperă toate căile de comunicare verbală, pentru că simți că nu prea contează acum cuvintele. Au rămas doar amintirile să comunice pentru voi.

Nici nu era neapărată nevoie să vă vedeți mai des, nici nu simțeai nevoia să le povestești ce e cu tine, ar fi fost prea mult și prea profund. Atât de profund vrei să fii cu alta ocazie, acum vrei doar să îți imprimi pe retină zâmbetele, privirile, imaginea lor. Ți-ai creat o legătură cu acești oameni, timpul a trecut, ați mers mai departe și cumva reușiti să vă reîntoarceți la un numitor comun de fiecare dată, așa cum te întorci la casa părintească.
O să-i mai revezi, știi asta, speri cu maximă sinceritate și decență să le fie bine.

Apoi, chiar în clipa următoare uiți cu desăvârșire de ei, ești preocupat cu viața ta așa cum și ei sunt cu ale lor...și nu te simți vinovat pentru asta...nici nu trebuie, ai alte etape de trăit și mai ales atâtea etape de încheiat!

sursa  https://katorzeh.files.wordpress.com/


Iți mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!

vineri, 20 februarie 2015

Stimate domnule director,

  • Te rog să eviți să fumezi în biroul unde îmi desfășor activitatea, nu neapărat pentru că nu sunt fumător ci mai ales pentru că nu avem geamuri pentru a putea aerisi. La tine în birou, în mediul tău de lucru poți face ce vrei, nu mă deranjează, poți să te afumi ca șunca. Minimum de respect pentru plămânii mei, hainele și părul meu poți avea, mă gândesc.
  • Te rog să nu mă suni (insistent și mai ales dacă suportă amânare) în zilele mele libere și seara după program. Cu mare drag iți raspund și sunt pregătit să fac ce mă rogi, dar doar dacă ''arde''. Cum să fac diferența între situații ce nu suportă amânare și cele care pot astepta până a doua zi?
  • Te rog să nu-mi dai ca sarcină de serviciu actualizarea paginii de FACEBOOK/LINKEDIN/SITE a companiei, nu pentru asta am fost angajat.
  • Sigur că voi face drumuri în interes de serviciu dacă este nevoie, dar te rog să nu te porți ca și când e firesc să folosesc mașina personală de fiecare dată.
  • Când ții acele ședințe matinale încearcă să-ți controlezi tonul, doar ești o persoană cultivată, știi doar că ragetul tău este o slăbiciune și n-o să ți-o iert!
  • Știu că vrei să creezi o linie de demarcație între tine și ''muritorii de rând'' dar să ne arăți în mod expres etichetele hainelor este ceva hilar. Te faci de ''cacao''!
  • Știu că ești competitiv, altfel nu ai fi ajuns unde esti. Totuși, nu mă băga fără voia mea în această competiție cu celelalte departamente, sunt o fire pașnică.
  • Nu încerca să mă faci să mă simt vinovat că trebuie să plec după ce am stat ''doar'' 2 ore peste program și îmi sugerezi că mai trebuie să te și sun să te întreb dacă mai e ceva urgent.
  • Știu că nu poți avea mereu răspunsuri dar decât să spui o prostie prefer să pari ocupat și să-ți acorzi puțin timp de gândire înainte să deschizi gura.
  • Te rog să înțelegi că nu este important ce-ți place ție ci ce cere piața, filtrul preferințelor tale se aplică doar la tine acasă.
  • Nu mă pune în situația să semnez acte adiționale și contracte de convenție civilă sau drepturi de autor fără să ai acoperire legală, știu și eu legea și o pot aplica.
  • Nu-mi propune să-mi treci o parte din salariu ''la negru'', când voi putea te voi lăsa baltă, exact așa cum ai procedat tu când am vrut să-mi fac credit să nu mai stau cu chirie și nu m-am încadrat pentru că nu aveam întreg venitul înregistrat.
  • Nu este legal să am mai mult de 3 reînnoiri de contract de muncă pentru contractele încheiate pe perioadă determinată, în limita a maximum 3 ani. Ți-am zis că știu și asta. Nu folosi fiecare portiță din lege pentru a încerca să mă păcălești.
  • Pauza de masă nu este un moft, ci o necesitate. Știu că la prânzurile în interes de serviciu nu mănânci, ci doar te hrănești spiritual. :)
  • Nu mă jigni, o să ripostez curând.
  • Nu uita ceea ce-mi promiți (mărire de salariu, bonusuri, beneficii), eu n-o să uit niciodată.

sursa  www.upi.com

''Printre cei mai mari psihopaţi se numără directorii executivi. O cultură excesiv de competitivă din mediul de business facilitează sau promovează oameni care au anumite trăsături, care pot să ceară mult de la ceilalţi fără să fie afectaţi. Ei reuşesc să obţină performanţă pentru că au capacitatea de a înţelege cum funcţionează ceilalţi oameni, pe care îi pot folosi pentru a atinge scopurile companiei, fără a avea prea mare grijă de ei“ (PSIHOLOG ADINA BORTA).

Sper că v-am ''răzbunat'' pe toți cei care au ridicat aceste probleme în discuțiile noastre!



Iți mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!

miercuri, 18 februarie 2015

Personal branding sau Marketingul personal

     Blocaj mental sever la orizont! Vreau să aflu exact cum se face că fenomenul de personal branding face referire la Dana Rogoz, Adela Popescu și Laura Cosoi. Dacă vă este greu să credeți puteți verifica topul blogurilor din România. Cum au reușit ele să fie mai ''valoroase'' vizual, prezente, competente, cum au reușit să se diferențieze de mulțime? Din ce văd eu brandingul personal pune în același loc individul și cariera ambalate frumos pentru a te convinge să-i accepti ideile sau să-i cumperi produsele/serviciile ( Laura Cosoi - ondulatorul Rowenta, Dana Rogoz - plicurile Moon si Adela Popescu - cremele Fereto). Nu am nimic cu ele, doar că nu îmi este foarte clar cu ce se ocupă, în rest, toate bune și frumoase!
Mă gândesc că și-au identificat audiența și și-au stabilit conținutul părerilor/postărilor în concordanță cu publicul ce le admiră. Și mai cred că este un amestec de spectacol continuu, lumini, artificii și ceva naturalețe, autenticitate, reputație.

 Trebuie să recunosc că și eu le-am dat LIKE pentru rezultate!

SURSA:  sammarquardt.com

 
Iți mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!

luni, 16 februarie 2015

Ballantine's day

      Ce are toată lumea cu Valentine's day, n-am prea înțeles. Vă strică cumva echilibrul emoțional, vă cere vreo favoare? Eu văd această zi ca un prilej de a ne simți mai bine decât într-o zi obișnuită, o zi în care să cinstim un pahar de ce aveți plăcere să beți împreună cu cei dragi, un pretext să dăm des din gene pentru a obține o pereche de ghete noi. Că se numește Valentine's Day sau Dragobetele, mi-e tot una, cert e că îmi place când se lasă cu cadouri indiferent de ce sărbătorim.
Ca o concluzie, nu, n-am sărbătorit Valentine's day ci doar ''am servit'' un Ballantine's și niște ghetuțe noi care să se asorteze cu geaca de piele cu franjuri.




Iți mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!

marți, 10 februarie 2015

Văicărelile cotidiene...

      Azi mă apucă o dorință să dojenesc tot ce mișcă-n front, chiar dacă nu fac asta în mod normal! În fiecare zi găsim motive să ne plângem: cutărică mi-a vorbit urât, nu mi-a crescut salariul de 5 ani, nu se mai termină renovarea apartamentului, plătesc mult pentru grădinița copilului, nu reușesc să strâng bani să-mi fac un ''amărât'' de CASCO la mașină, nu mi-am mai cumpărat și eu o rochiță nouă de multă vreme, nu-mi place jobul meu, fac 1 oră până la serviciu, nu-mi găsesc iubit/ă, nu am mai plecat în concediu de 2 ani și lista poate continua.
     
     Haideți să facem un pact, pentru fiecare nemulțumire care vă vine in minte să o contracarați cu un lucru bun care se petrece în viața voastră.

1. cutărică mi-a vorbit urât/ ce familie frumoasă am si ce bine ne înțelegem!
2. nu mi-a mai crescut salariul de 5 ani / câte cursuri și specializări am facut în această perioadă, sunt în sfarșit pregătit pentru o schimbare!
3. nu se mai termină renovarea apartamentului /  ce bine că am apartamentul meu fără să fac credit sau ce bine că am ce să renovez!
4. plătesc mult pentru grădinița copilului /  ce bine că ne ajută familia cu cheltuielile lunare!
5. nu reușesc să strâng bani să-mi fac un ''amărât'' de CASCO/ ce bine că am strâns 6.000 euro și am putut să-mi iau mașina fără să mă împrumut!
6. nu mi-am mai cumpărat și eu o rochiță nouă de multă vreme/ ce bijuterii frumoase am și ce frumos aș putea să-mi accesorizez rochițele vechi!
7. nu-mi place jobul meu / încă puțin si voi face schimbarea de care am nevoie!
8. fac o oră până la serviciu/ bine că am un serviciu și am și colegi drăguți!
9. nu-mi găsesc iubit/ă / am atâția prieteni buni!
10. nu am mai plecat în concediu de 2 ani /  ce bine că am reușit să-mi renovez apartamentul după bunul-plac sau mi-am luat mașină sau cel mai bun cadou pe care l-am primit este copilul meu și a fost nevoie sa fac acest sacrificiu!

Priviți și din perspectiva asta sau chiar le vreți voi pe toate? STOP WHINING!


Iți mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!

duminică, 8 februarie 2015

Cum să am mereu 22 ani?

     Fiecare dintre noi are o vârstă la care se raportează mereu, la care a ramas blocat, la care s-a simțit bine, la care a trăit frumos. Știm foarte bine că vârsta cronologică nu are de-a face cu vârsta sufletească. Ce-mi place cel mai mult este că înfățișarea nu-mi trădează vârsta, deci oamenii nu au tendința de a mă trata pe măsura vârstei cronologice. Nici nu contează vârsta ca cifră, sunt și voi fi mereu tânără încât s-o iau de la capăt, să mă port copilărește, să mă distrez, să trăiesc noi experiențe, să fac nebunii, să iubesc. Nu-i voi transmite corpului meu niciodată că ar trebui să mă treacă în categoria ''suficient-de-matură-să-nu-facă-asta'', dacă nu-i spun, el nu știe.
     Dacă la 35 de ani voi vrea să petrec cu ''fetele mele'' ca-n liceu, o voi face, dacă la 40 de ani voi vrea să învăț să mă dau cu rolele, o voi face, dacă la 50 de ani voi vrea să sar cu parașuta, o voi face (dacă reușesc să-l conving pe soțul meu și dacă n-o să mor de frică - sunt fricoasă din cale-afară), dacă la 60 de ani voi vrea să învăț un dialect al nu știu cărei limbi, o voi face.
     
Pentru a putea să rămân tânără mi-am propus să:

1. nu las momentele mai puțin bune să-mi marcheze acțiunile viitoare;
2. savurez lucrurile simple;
3. mă înconjor de dragoste din toate părțile;
4. învăț ceva nou periodic;
5. îmi mențin greutatea;
6. rămân cochetă;
7. am grijă de calitatea vieții mele;
8. mă distrez
9. iubesc
10. călătoresc


O să pot face orice pentru că voi avea 22 de ani VEȘNIC! :)

sursa  fun.bzi.ro

            


Iti mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!

vineri, 6 februarie 2015

Este în regulă să te răzgândești

     Încă de mici procesul de autocunoaștere presupune și RĂZGÂNDIREA. Părinții știu asta și ne susțin. Câți dintre voi nu s-au apucat de karate, judo, volei, tenis de masă, handbal, teatru de păpuși, balet, cântat la un instrument...da, da, știu, toți ați trecut prin asta!

     Să vă spun despre mine. Am început cu KARATE eu și toata gașca de pe stradă, după prima oră de curs, pe drumul spre casă, ne-am luat ciufuleală maximă de la niște copii mai mari care ne-au remarcat îndrăzneala de a învăța să ne batem. E clar, bătaia m-a pus la locul meu și m-am lăsat imediat.  
Apoi m-am dus la nu-știu-ce-era-numai-balet-nu doar că profesoara era interesată, ca mai toți profesorii mei, de o sponsorizare din partea părinților. Umblase cumva vorba printre ei că ai mei ar putea face asta doar pentru că se descurcau mai bine decât majoritatea. Cum de mică nu mi-au plăcut constrângerile, văzând intenția, am renunțat.
Ulterior am făcut handbal, mulți dintre voi știu de pasiunea asta a mea, timp de câțiva ani buni. În orășelul mic de provincie de unde vin a fost aproape imposibil să ajung mai departe de etapele judetene unde mă mândresc că am luat 2 diplome de CEL MAI BUN PORTAR, fie vorba între noi echipa nu era închegată, antrenamente când și unde se putea... M-am lăsat și de asta.
     Dorința de spectacol, lumini, centru' Universului, buricul târgului s-au manifestat mereu în mine. :) Am continuat cu dansuri (nu au fost prea reușite pentru că noi eram proprii profesori), cântat ocazional și nu orice, ci muzică populară spre finalul liceului ( am câteva prietene care v-ar putea povesti despre asta o noapte întreagă, dar să nu le dați ocazia).
Apoi, fără să-mi dau seama, m-am facut mare. Când am crescut, am văzut că oamenilor le este teamă să se răzgândească, cică asta arată inconsecvența. Sunt 2 categorii de oameni, cei care afirmă asta și cei care o gândesc, dar nu o verbalizează...Mare noroc pe mine că nu rezonez cu constrângerile astea sociale!
Merg pe 31 de ani și oficial abia acum știu ce vreau să fac când o să cresc mare! Și mai știu că e OK să te răzgândești  (într-un mod echilibrat, bineînțeles) indiferent de vârstă, că acest lucru face parte din procesul de autocunoaștere!

sursa  www.lovethispic.com




Iti mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!

marți, 3 februarie 2015

Eșecul este doar pentru învingători!

     Și dacă v-aș spune că eșecul este o parte a succesului? Fie că preferi să riști, fie că preferi să fii în siguranță, îți înțeleg alegerea. Totuși îndrăznesc să te invit să privești pentru un moment lucrurile prin ochii mei. Eșecul nu este nimic altceva decât încercarea cuiva de a acționa independent fără să fie tocmai pregătit, înainte de a avea imaginea de ansamblu, înainte să fie momentul oportun. Câștigător nu este cel care nu a încercat niciodată ci mai degrabă cel care nu renunță niciodată. Eșecul repetat te invață să fii mai bun iar succesul este rezultatul firesc al unui efort susținut. 

Drept urmare,  afirm sus și tare că da, am avut și-o să mai am eșecuri!


Inainte de a merge pe bicicletă ai căzut de câteva ori, așa-i? Eu așa îmi amintesc... :)




Iti mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!
I am digitally distinct! Visit onlineIDCalculator.com
>