miercuri, 15 iulie 2015

E stilul meu şi ţin la el

      Având în vedere principiul lui Yves Saint Laurent  ''moda trece, stilul este etern'', mă declar out of the latest fashion trends. 
Fashionistă n-am fost niciodată, topită după haine sunt clar, iremediabil şi definitiv. Totuşi, nu mă regăsesc în societatea actuală care achizitionează produse la preţuri injuste doar pentru că arată bine, sunt atractive sau sunt în tendinţe. 
Mă consider un bun BUYER atât în viaţa profesională cât şi în viaţa personală, deci un atent evaluator al condiţiilor optime de desfăşurare al procesului de achiziţie.

     Îmi plac culorile, nu mă tem să le afişez, îmi place îndrăzneala unei ţinute stridente dar şi banalitatea si confortul unei cămăsi bărbăteşti cu mânecile suflecate neglijent alături de un ruj (roşu) pe buze. Totodată, pot purta cu multă decenţa o rochie neagră, aparent banală. Atitudinea e cea care contează. Hainele frumoase şi scumpe nu-ţi oferă distincţie dacă nu păşeşti ca şi cum ai avea în urmă o armată de admiratori.
     Am sacouri de peste 10 ani: roz, galben, albastru, roşu, cu imprimeu leopard...you name it. Masculinitatea aparentă dată sacou, înobilată cu un zâmbet şi o privire pe sub gene e priceless. Sunt conştienta de cine sunt, cum port şi de ce port o ţinută. 

  Cum spuneam, nu sunt în tendinţe aproape deloc, ba de cele mai multe ori sunt pe lângă. Nu-mi plac ţinutele încorsetate ci le prefer pe cele casual chic care-mi oferă atât încredere cât şi confort.
Ţinuta mea preferată îmbină 2 elemente atât de diferite, masculinitatea şi feminitatea. Dacă adaug şi un strop de siguranţă de sine şi naturaleţe nu am cum să dau greş.



luni, 6 iulie 2015

Nu vei impresiona pe mulţi pretinzând a fi cine nu eşti. Însă, mulţi vor fi impresionaţi dacă vei arăta că eşti cine pretinzi

Astăzi...

Te-ai decis să vezi abundenţa de bine pe care ţi-o oferă viaţa, bucurându-te sincer de tot ce primeşti ca experienţă
Te-ai decis să-ţi eliberezi mintea de tot ce este rău, de energiile care-ţi invadează liniştea
Te-ai decis să îmbrăţişezi iubirea, înţelegerea, generozitatea, compasiunea şi mai ales iertarea
Te-ai decis să accepţi experienţe şi oameni descoperind trăiri şi sentimente necunoscute până acum
Te-ai decis să nu mai cauţi cuvinte ci să accepti tăcerea ca mijloc de comunicare
Te-ai decis să închizi ochii pentru a-ţi ascuţi auzul...şi ai auzit, poate, pentru prima dată.

Apoi...

Parcă imediat ţi-au apărut în cale minuni care aparent nu-ţi erau adresate
Parcă pacea, liniştea şi echilibrul au pus stăpânire creând armonie nesperată
Parcă ai urât mai puţin şi ai iertat mai mult
Parcă ai învăţat să-ţi extinzi iubirea către tot ce te-nconjoară
Parca ai învăţat că tăcerea este strigătul cel mai puternic
Parcă a devenit cel mai important să asculţi oameni rar auziţi şi inimi care îşi doresc să bată.

Nu vei impresiona pe mulţi pretinzând a fi cine nu eşti. Însă, mulţi vor fi impresionaţi dacă vei arăta că eşti cine pretinzi. Astazi ai devenit liber. ↗


lifehacker.co


I am digitally distinct! Visit onlineIDCalculator.com
>