duminică, 25 octombrie 2015

Să renunţăm la modestie?

Modestia este caracterizată drept o atitudine rezervată faţă de propriile merite. Dragii nostri părinţi, prin educaţia pe care ne-au acordat-o, au considerat modestia drept o virtute necesară. Am fost invăţaţi să-i lăsam pe altii să ne observe realizările, arătând astfel respect faţă de cei din jur.
În societatea actuală, modestia înseamnă în cele mai multe cazuri să fii banal, necunoscut, neapreciat, neinteresant. Aceasta se înfăţişază ca un refugiu ipocrit al oamenilor mediocri. Aparent, pentru a ne încadra în limitele modestiei, este necesar să nu exagerăm importanţa ideilor, sentimentelor, acţiunilor noastre, pentru a putea pretinde drepturi şi aprecieri sporite în faţa celorlalţi.
Tocmai de aceea, de ceva vreme nu mai cred în modestie lipsită de margini ci cred în autoevaluare corectă, obiectivă.
Am învăţat că atunci când iţi cunoşti valoarea, nu este nevoie să fii modest. Cei care preferă modestia fără graniţe nu spun ce gândesc şi nu-şi asumă responsabilitatea pentru valoarea lor.

Atunci când alegi să-ţi evidenţiezi unicitatea nu vei da dovadă de egoism, supraevaluare şi nici de proastă educaţie. Aceasta este calea spre acceptare, fericire şi in cele din urmă succes.
sursa:  thetrevorproject.tumblr.com




sâmbătă, 3 octombrie 2015

Cum te poate influenţa scrisul

Tind să afirm că poate funcţiona şi în cazul tău, totuşi, cum nu cred în sfaturi care prezintă adevăruri general valabile, o să-ţi povestesc cum mă simt eu după ce petrec câteva momente sau ore scriind.
Dacă şi tu te simţi energizat, inspirat, provocat, optimist, nu eşti singurul.

sursa www.boomerly.com

Se pare că scrisul influenţează creierul în mai multe moduri decât credem noi. 

1. Scrisul îmbunătăţeşte memoria. De multe ori, după ce faci o listă de cumpărături nici nu o mai deschizi ajungând la supermarket, pentru că ştii exact ce ai scris acolo. Când scrii ceva, activezi un grup de celule în lobul temporal numit sistemul de activare reticular care face treaba pentru tine. Nu mai vorbesc de pregătirea pentru examene, faci o schiţă explicită ce rezumă capitolul, şi PAC nota 10! 
2. Poţi încerca să ţii un jurnal, ajută la menţinerea unei stări de sănătate mai bune. Mulţi dintre noi au un jurnal (by the way, acesta este jurnalul meu) pentru a-şi aminti evenimentele de zi cu zi, pentru a-şi aşterne pe hârtie sentimentele şi pentru a genera idei noi pentru acţiuni viitoare. În plus, ne ajută să ne eliberam de stress şi să privim totul într-o lumină mai optimistă. Totuşi, se pare că nişte cercetători, ştiu că vei fi surprins că nu sunt cei britanici, au descoperit că povestirea evenimentelor personale într-un jurnal creşte puterea limfocitelor T. Acestea sunt celule ale sistemului imunitar care ajută organismul să lupte împotriva infecţiei.
3. Impactul scrisului asupra inteligentei. Este la îndemâna oricui să vadă că scrisul îmbunătăţeşte claritatea într-un mod în care comunicarea verbală nu o poate face. În plus, scrisul ne motivează să găsim cuvinte noi pentru ca mesajul nostru să ajungă cât mai bine la receptor. Scrisul este pur şi simplu deschizător de drumuri, minţi şi inimi.
4. Scrie pentru a-ţi îmbunătăţi scrisul. Mulţi admit că a citi o varietate de materiale stimulatoare, poate contribui la clădirea lor ca viitor scriitori pricepuţi, dar poate nu cunosc ce face scrisul pentru a influenţa acelaşi aspect. 
Ideile determină scrisul, scrisul determină apariţia altor idei. De multe ori mi se întâmplă, când sunt în mijlocul unui proiect, sa fiu invadată cu alte idei folositoare ce se aplică în alte proiecte.
5. Ai o problemă? Apelează la scris. Un mod verificat de a rezolva o problemă este de a o înţelege, de a cerceta detaliile, aspectele, de a identifica soluţii. Transpunerea problemei pe hârtie ajută să înţelegi pe deplin cu ce ai de-a face.  De aici vine şi minunatul exerciţiu cu împărţirea unei coli albe în 2 rubrici: + si -. Ajută să ai o vedere mai clară asupra plusurilor şi minusurilor şi te ajută să iei o decizie.

Recomandarea mea: dacă alegi să scrii, încearcă să te şi distrezi, caută să obţii experienţe plăcute în urma alegerilor!

I am digitally distinct! Visit onlineIDCalculator.com
>